Cum au încercat liderii conservatori germanofili să îl înlăture pe Regele Ferdinand

După ce Bucureștiul și o bună parte a României au fost ocupate de trupele Puterilor Centrale, importanți lideri conservatori germanofili au desfășurat acțiuni politice împotriva înlăturării regelui Ferdinand de la conducerea țării. Activitatea lor s-a întețit la finalul anului 1917, după ce România a semnat armistițiul cu Puterile Centrale.

Una dintre acțiunile cele mai intransigente împotriva Regelui Ferdinand a fost condusă de liderul conservator Petre P. Carp.

• Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
• Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”

Acesta îmbrățișase întru-totul punctul de vedere al germanilor și dorea, la finalul anului 1917, încheierea cât mai rapidă a păcii între România și Puterile Centrale, înlăturarea Regelui Ferdinand de pe tron și înlocuirea acestuia cu unul dintre fiii împăratului german.

„Pantahuza” lui Carp

P.P. Carp a încercat să constituie un guvern român pe care el să îl conducă. Din fericire, poporul român nu a acceptat ideea lui Carp și a luat în derizoriu demersul liderului conservator.

„P.P. Carp cu intransigența lui voia pacea imediată, înlăturarea întregii Dinastii şi așezarea pe Tronul României a unuia dintre fiii Kaiserului. El era exponentul punctului de vedere german. Ca de obicei, el nu acţiona personal. Amicii lui însă se agitau mult pentru a asigura izbânda ideilor sale.

În cursul verii, giranții de minister Lupu Kostaki et comp. puseseră la cale un fel de plebiscit în favoarea constituirii unui Guvern Carp. Motivarea suna astfel: ‘dacă Parlamentul ţării ar fi avut putință să se întrunească la Bucureşti, fără îndoială că dl. P.P. Carp ar fi primit de la el, printr-o unanimă declarare, mandatul de a lucra în depline puteri în numele Patriei. Cum însă expresia acestei voinţe lipsește, trebuie ca naţiunea însăși să încredințeze direct acest mandat d-lui P.P. Carp’.

Pe temeiul acestor considerente se trimiseră în toată ţara, spre subscriere, adrese cu următorul cuprins: ‘subsemnații, având convingerea că în împrejurimile prin care trece fără acţiunea d-lui P. P. Carp e singura în stare să redea României situația pierdută, îi încredințam sarcina de a apăra drepturile ţării în negocierile ce se vor deschide pentru dobândirea păcii dorite de toţi’ (adică a unei păci separate). (…) Cu bunul simț care îl caracterizează, poporul nostru n-a subscris listele trimise, le-a botezat în derâdere ‘pantahuza’ lui Carp şi totul s-a sfârșit, spre cinstea ţării, în apatie şi ridicol” scria I.G. Duca.

Un alt eșec a lui Carp

P.P. Carp nu s-a dat bătut și a apelat la un nou artificiu politic. A organizat prin Alexandru Beldiman, dar și alți filogermani rămași la Bucureşti, o serie de conferințe în marile orașe, prin care spera să mobilizeze o parte însemnată a românilor pentru a susține încheierea unei păci separate cu Puterile Centrale și înlăturarea Regelui Ferdinand de pe tron.

„Acum, în pragul armistițiului de la Focșani, Carp şi amicii săi începuseră cu mari speranțe o altă acțiune. Organizaseră în Bucureşti şi în principalele orașe din țară conferințe în favoarea izbânzii tezei lor: pacea separată, izgonirea Dinastiei şi înfeudarea, deplina înfeudare la viaţa politică şi economică a Germaniei.

Oratorul care se agita mai mult era Alexandru Beldiman. Era, ce e drept, pentru el un minunat prilej spre a dovedi ceea ce era în realitate, adică mai mult german decât român. Cauza era atât de potrivnică simțământului public încât cu toate presiunile administrative şi amenințările comandaturii (germane, n.r.) sau poate în parte tocmai de aceea conferinţele au avut aceeaşi soartă ca şi ‘pantahuza’”, nota I.G. Duca.

Alexandru Marghiloman, austriecii și pacea separată

Pe de altă parte, alt lider conservator, Alexandru Marghiloman, își mai nuanțase poziția în privința îndepărtării Regelui Ferdinand de pe tron, și susținea punctul de vedere austriac, militând pentru încheierea unei păci separate cât mai rapide între România și Puterile Centrale.

„Al. Marghiloman, ca exponent al punctului de vedere austriac, deşi cu puţin timp înainte acordase un interviu agenției germane ‘Trans Ocean’ în care vorbise de necesitatea pentru România de a încheia cât mai curând o pace separată şi spusese chiar şi dacă condițiunile acestei păci ar face necesar ca Regele care a declarat războiul să nu poată încheia pacea, nu mă îndoiesc că Regele va face ‘gestul inevitabil’, acum sub sugestia lui Czernin nu mai cerea înlăturarea Dinastiei.

Într-adevăr, pe atunci preocuparea Vienei era să se încheie cu România pacea cât mai repede și, prin urmare, cei de la Ballplatz erau dispuși să înlăture din calea lor tot ce ar fi putut complica situația şi întârzia soluția dorită. Or, era de sine înţeles că a pretinde neapărat înlăturarea Dinastiei, nici nu simplifica, nici nu grăbea lucrurile”, preciza I.G Duca.

Constantin Stere dorea alipirea României la Germania

Poate cea mai ciudată poziție aparținea lui Constantin Stere care nu era un conservator, dar susținea alipirea României la Germania.

„C. Stere, după ce fusese violent împotriva Regelui şi vorbise să se ofere coroana României lui Wilhelm al II-lea sau unuia din fiii săi, acum cu grandomania lui visa alipirea ţării noastre la o Gross Oesterreich sau la Germania. Un mare bloc politic şi economic stavilă permanentă împotriva tendințelor de expansiune ale rușilor înspre occidentul Europei.

În măreția acestui plan, chestiunea Dinastiei îi apărea mică, secundară – o disprețuia – mai ales faţă de impresiile pe care le culesese la Berlin că Wilhelm al II-lea şi fiii lui n-ar fi dispuși să primească Tronul României şi faţă de ultimele dispozițiuni ale Austriei în ceea ce privea chestiunea dinastică de la noi.

Pe de altă parte, pe problemele de ordin intern, neînţelegerile lui atât cu Carp, cât şi cu Marghiloman îl îndepărtau tot mai mult de ei şi prin aceasta fatal şi de politica lor” , își aducea aminte I.G. Duca.

Până la urmă, armistițiul și pacea cu Puterile Centrale au fost încheiate tot sub conducerea Regelui Ferdinand, dar regele nu a ratificat niciodată această pace.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Regele Ferdinand și „actul de trădare fără precedent în istorie”

Puterile Centrale, șah la regele Ferdinand și regina Maria

Asasinarea lui Franz Ferdinand și liderii politici de la București. „Eram sigur că războiul nu va izbucni”

O întâlnire controversată: Regele Ferdinand se întâlnește pe ascuns cu generalul Alexandru Averescu